Războiul cel mare
Din 4 noiembrie | Luni, de la 21:00

Războiul cel mare

Războiul cel mare este un documentar cu impact cinematografic, de patru ore, care acoperă implicarea SUA în Primul Război Mondial, în anul critic 1918.

Descrierea emisiunii

Războiul cel mare este un documentar cu impact cinematografic, de patru ore, care acoperă implicarea SUA în Primul Război Mondial, în anul critic 1918. După trei ani de lupte îngrozitoare în tranșeele Franței și Belgiei, Aliații erau pe punctul de a se prăbuși și Germania era în pragul victoriei. Statele Unite au fost atunci nevoite ca pentru prima dată să antreneze, să înarmeze și să trimită rapid milioane de tineri soldați peste Ocean, în Europa. Povestea noastră îi urmărește pe generalul John J. Pershing (liderul Forței Expediționare Americane, care a fost însărcinat cu antrenarea unei întregi armate aproape de la zero), Michael B. Ellis (un tânăr care luptă în legendara divizie poreclită Big Red One) și Horace Pippin și Henry Johnson (curajoși soldați afro-americani, grație curajului cărora regimentul lor a ajuns să fie poreclit Harlem Hellfighters).

Vezi și